Obiective noi pentru Poli:** „Jumătate din bugetul clubului va trebui realizat din vânzarea de jucători”

Redactor:
Cosmin Boghiu
Obiective noi pentru Poli:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Toți bănățenii își pun speranțele în noul tehnician al
Timișoarei, Dușan Uhrin, fiind cel care trebuie să aducă primul
titlu din istorie pentru Poli.

Daniel Stanciu a făcut deja planul pentru o eventuală sărbătorire a
titlului.

„De la Dușan Uhrin in 2011 se așteaptă mult. Foarte mult.
Este un moment delicat, dar și prielnic pentru ca Poli să realizeze
ceea ce mii, zeci si chiar sute de mii de poliști așteaptă de atâta
amar de vreme: titlul de campioană! Cred că, în acest moment DuÅ¡an
Uhrin este cel mai în măsură să realizeze visul oricărui bănățean,
acela de a sărbători titlul în centru, la fântâna cu
„pești”….”,
a spus Daniel Stanciu pentru site-ul oficial
al clubului.

Managerul sportiv al lui Poli vrea ca echipa să ajungă să se
autofinanțeze în următorii ani din vânzarea de jucători.

„Un club bine conturat trebuie să-și asigure între 30-50 %
din buget din vânzarea de jucători, așa cum este sistemul celor de
la FC Sevilla. Visez la ziua în care Poli va fi un jucător
important pe piața transferurilor din Europa”,
a mai spus
Stanciu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă în showbiz! Ea e femeia căutată de Anca Serea! Ce i-a făcut soției lui Adrian Sînă, la o petrecere
Alertă în showbiz! Ea e femeia căutată de Anca Serea! Ce i-a făcut soției lui Adrian Sînă, la o petrecere
”Și-a dat acordul” pentru transfer! Urmează o ofertă uriașă pentru Andrei Rațiu
”Și-a dat acordul” pentru transfer! Urmează o ofertă uriașă pentru Andrei Rațiu
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment cu boala, dar în zadar ...
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment…
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
"Va fi dat afară". Scenariul care poate provoca ruptura dintre Marius Şumudică şi Rapid: "A anunţat el"
Andreea Bănică, noi imagini indecente pe internet! Și-a lăsat bustul la vedere, spre deliciul fanilor: „Nu am văzut niciodată... ”
Andreea Bănică, noi imagini indecente pe internet! Și-a lăsat bustul la vedere, spre deliciul fanilor: „Nu am văzut niciodată... ”
Ultima imagine cu Minerva în viață! Cum arăta celebra astroloagă înainte să închidă ochii, măcinată fiind de cancer
Ultima imagine cu Minerva în viață! Cum arăta celebra astroloagă înainte să închidă ochii, măcinată fiind de cancer
BANCUL ZILEI. Bulă la medic: – Aveți apă în abdomen, nisip la rinichi...
BANCUL ZILEI. Bulă la medic: – Aveți apă în abdomen, nisip la rinichi...
Au apărut primii cartofi noi româneşti, la un preţ de 3 ori mai mare decât cei vechi
Au apărut primii cartofi noi româneşti, la un preţ de 3 ori mai mare decât cei vechi
STUPOARE! Cum arătau europenii înainte de imperiul roman?
STUPOARE! Cum arătau europenii înainte de imperiul roman?
Curs valutar BNR. Cât costă 1 euro azi, după ce lui Călin Georgescu i-a fost interzisă candidatura
Curs valutar BNR. Cât costă 1 euro azi, după ce lui Călin Georgescu i-a fost interzisă candidatura
Verdict clar pentru Călin Georgescu: Nu poate depune un nou dosar de candidatură la BEC
Verdict clar pentru Călin Georgescu: Nu poate depune un nou dosar de candidatură la BEC
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Trimisul lui Trump intenţionează să viziteze Moscova săptămâna aceasta pentru a se întâlni cu Putin
Trimisul lui Trump intenţionează să viziteze Moscova săptămâna aceasta pentru a se întâlni cu Putin
Circulația pe un drum cu 3 benzi: Cine are prioritate? Regula care se aplică în 2025
Circulația pe un drum cu 3 benzi: Cine are prioritate? Regula care se aplică în 2025
Campanie de dezinformare după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu de către BEC. Ce zice Poliția Română
Campanie de dezinformare după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu de către BEC. Ce zice Poliția Română
×